Imprimanta de carduri Magicard 600 este o imprimanta de carduri profesională și sigură
Imprimanta carduri Magicard 600 DUO, este cea mai performantă imprimantă profesională care utilizează tehnologia dye-sublimation (sublimare culoare direct pe card) imprimând atât în policromie cât și monocrom cardurile PVC la o rezoluție de 300 dpi și 600 dpi (doar monocrom) pe toată suprafața cardului.
Împinge limitele tehnologiei de sublimare cu margini de imprimare extrem de reduse, una dintre puținele imprimante, alături de DASCOM DC-3300, care se apropie de imprimarea edge-to-edge, oferind un raport calitate-preț superior soluțiilor cu retransfer. Fiind o imprimantă de carduri special concepută pentru profesioniști, calitatea superioară a imprimării este îmbunătățită prin utilizarea profilelor de culoare ICC.
Display-ul frontal asigură operatorului informații utile pentru o interacțiune cât mai facilă cu echipamentul. Alături de Magicard 300 si DASCOM DC-3300, sunt singurele imprimante de pe piață care pot imprima corect și eficient carduri super securizate fără a fi necesară laminarea holografică sau tipărirea de elemente UV, la un preț extrem de accesibil.
Ca element de securizare vizuală a cardurilor este disponibil sistemul patentat Holokote. Acesta este personalizabil cu logo-ul clientului și este programat/realizat de către producător, online. Folosit în conjuncție cu cardurile HoloPatch (aceste carduri sunt patentate Magicard și pot fi utilizate NUMAI cu imprimantele Magicard), fac ca filigranul de securitate să fie vizibil și în lumină slabă. Acest sistem este cea mai accesibilă alternativă la hologramă.
Aplicând aceste sisteme pe card, acesta devine imposibil de falsificat. Puteți să adăugați până la 10 modele de filigrane securizate personalizate, cum ar fi logo-ul companiei dvs. sau un alt design unic de securitate, pentru cardurile sau legitimațiile dumneavoastră.
La fel ca și imprimanta de carduri Magicard 300, Magicard 600 are inclusă opțiunea de Digital shredding (fragmentarea digitală a datelor), ceea ce înseamnă că odată ce datele au fost utilizate pentru procesul de imprimare, acestea sunt fragmentate, făcându-le imposibil de recuperat. Magicard 600 este astfel complet sigură la eventualele atacuri cibernetice. Magicard 600 este aliniată la normele GDPR cerute pentru imprimarea legitimațiilor securizate.
Imprimanta de carduri Magicard 600 include tehnologia de rescriere carduri
Imprimanta este livrată cu opțiunea de imprimare pe carduri reinscriptibile/reutilizabile (rewritable) inclusă GRATUIT.
Este o soluție practică de imprimare, ștergere și reimprimare al aceluiași card de până la 500 ori, numai monocrom negru sau albastru (în funcție de stratul termosensibil al cardului)! Costuri de imprimare: 0!!! Această opțiune este inclusă în mod gratuit. Puteți imprima un logo, un cod de bare sau text în 5 secunde. Zona maximă de imprimare pe card: 48 x 80 mm. Recomandăm a se utiliza această opțiune în special pentru sistemele de abonamente sau permise temporare.
Fiecare imprimantă de carduri Magicard 600 DUO este livrată gratuit cu pachetul software Magicard HUB. În funcție de aplicație și de cerințele proiectului, imprimanta poate fi utilizată și cu alte soluții software specializate, cum ar fi CardExchange sau noul ID-ALL de la CardPresso, oferind astfel libertate totală în alegerea platformei de personalizare și management al cardurilor.
Imprimanta carduri Magicard 600 poate include posibilități de encodare multiple
Magicard 600 poate fi comandată atât cu modulul de encodare carduri cu banda magnetică cât și cu modulul combi (smart carduri/carduri de proximitate).
Imprimanta carduri Magicard 600 este flexibilă și vorbește românește
Interfețele de comunicare USB, WiFi și Ethernet sunt completate de un driver certificat Microsoft complet localizat în limba română. Aveți posibilitatea de tipărire automată sau manuală. Puteți adapta imprimata de carduri Magicard 600 de la imprimarea simplă-față la imprimarea automată dublă-față, utilizând un utilitar online.
Magicard 600 actualizează cu regularitate și automat firmware-ul și driverul imprimantei cu cele mai noi funcții și setări dezvoltate de către inginerii Magicard.
Fiecare imprimanta Magicard este garantată pentru utilizarea numai împreună cu riboane originale. Clienții imprimantelor Magicard sunt astfel protejați împotriva consumabilelor piratate, de slabă calitate, a căror utilizare poate duce la pierderea garanției.











